Home » D:News » Un medic avertizează: Regretele vin prea târziu. Cu unii viteji din stradă ne revedem în spital

Un medic avertizează: Regretele vin prea târziu. Cu unii viteji din stradă ne revedem în spital

Sursa foto: Profimedia
Publicat: 01.12.2021

Regretul de a nu se fi vaccinat vine uneori prea târziu, avertizează medicul Alina Prodan, de la Spitalul Floreasca, iar cu unii dintre cei care ies în stradă la proteste anti-vaccinare se revede în spital.

„Nu există orb mai mare decât cel care nu vrea să vadă! De curiozitate, îmi întreb pacienții nevaccinați de ce nu s-au vaccinat! Răspunsurile sunt de la nu vreau, nu am avut timp, nu știu, mi-e frică (de cine sau ce, nu se știe), până la așa vreau eu sau vor ăștia să ne omoare”, spune medicul Alina prodan, potrivit RoVaccinare.

Medicul spune că pe acești oameni nu îi conving nici cifrele, nici statisticile, nimic și nu e vina lor.

„Probabil pentru unii o să fie prea târziu”

„E a noastră vina, că nu am reușit să realizăm o educație sanitară sănătoasă, iar în momente ca acestea lipsa ei produce dezastre”, spune medicul.

Doctorul avertizează că din păcate, aici nu funcționează „treaba cu mai bine mai tarziu decât niciodată”, ci aia cu „regretele vin prea târziu”.

„Și tot din păcate, cu unii viteji din stradă o să ne revedem în spital, dar probabil pentru unii o să fie prea târziu. În fond, toți trebuie să ne asumăm alegerile făcute!”, a mai spus dr. Alina Prodan.

Redactia Descopera.ro
Redactia Descopera.ro
Descopera.ro este un portal de stiinta, tehnologie, natura si calatorii care isi propune sa fie cel mai mare site de popularizare a stiintelor si de cultura generala din Romania. Sub sloganul E LUMEA TA!, DESCOPERA.RO aduce zilnic ultimele stiri din cele mai fascinante domenii stiintifice, investigh... citește mai mult
Urmărește DESCOPERĂ.ro pe
Google News și Google Showcase
Cele mai noi articole
Cercetătorii au convertit grăsimea de pui în dispozitive de stocare a energiei

Cum ar arăta lumea cu peste 3 grade Celsius din cauza crizei climatice?

Un bărbat a făcut descoperirea vieții în grădina casei: o piatră cu inscripții, veche de 1.600 de ani

S-a confirmat: exercițiile fizice încetinesc percepția asupra timpului!

Peste 57.000 de celule și 150 de milioane de conexiuni, prezente într-o mostră infimă de creier uman

Test de cultură generală. Ce înseamnă SOS?

O predicție extraordinară a lui Albert Einstein despre găurile negre a fost confirmată

O structură gigantică ascunsă în adâncurile spațiului pune la încercare înțelegerea Universului

Platforma Temu din China, acuzată că folosește practici ilegale

Mai bine de trei veacuri de când „Lorenzo de Medici” al României îi îndruma pe moldoveni să lupte împotriva otomanilor

Vaccinarea împotriva HPV a prevenit 90% dintre cazurile de cancer de col uterin

Singurul oraș din România în competiția pentru titlul de Capitală Verde Europeană

Cum vor măicuțele de la Notre-Dame-des-Neiges să-și salveze mănăstirea?

Planta care ar putea încetini îmbătrânirea și reduce riscul de Alzheimer

Nikola Tesla a iubit o porumbiță. „Dintre toate lucrurile, cel mai mult îmi plăceau cărțile”

Valuri gigantice de materie întunecată ar putea modifica orbita stelelor

Noi cercetări arată că polenul poate modifica vremea

Când a apărut primul dinozaur cu sânge cald?